De ce nu mai este Protv în grila Dolce





De astăzi, 3 ianuarie 2013, posturile din suita PRO au fost scoase din grila Dolce. Rețeaua Dolce, care este mai dezvoltată în mediul rural, a înlocuit postul Protv și celelalte 11 canale ale grupului cu 2 canale HBO și alte "programe de calitate". Recunosc că programele ProTV nu își merită locul în nicio rețea dar emisiuni precum Vocea României, Românii au talent, MasterChef sau meciurile din Europa League îmi vor lipsi atunci când mă voi duce la bunici. Sau poate că vor lua o decizie și se vor abona la Digi. 
De ce nu mai este Protv pe Dolce?
Cele două părți au negociat mai multe luni cu privire la continuarea abonamentului de transmisiune care a expirat astăzi. Nu s-a ajuns la niciun rezultat din cauza faptului că Protv a cerut mai mulți bani motivând programele sale de calitate. Prin urmare clienții Dolce nu mai pot urmări Protv, Acasa, Pro Cinema, Acasa Gold, Sport.ro, MTV și VH1 și canalele HD.
Probabil că asta ar fi motivul dar eu cred altceva. Am ajuns într-o nouă era, era abonamentelor de internet. În câțiva ani vom ajunge să urmărim toate posturile pe internet dar nu gratis. Protv are deja o platformă voyo.ro, unde transmit programe premium și filme bune contra unui abonament lunar de câțiva euro.  
Nu-mi place ce va fi dar trebuie să ne conformăm. O bucată bună de populație va suferi, lumea de la sate.

Explicația Dolce aici:
Ca urmare a cererilro financiare nerezonabile exprimate de Protv S.A către Romtelecom, negocierile dintre cele două părți au eșuat. Din 3 ianuarie 2013, cele 11 canale ale grupului nu mai sunt disponibile pe platformele Romtelecom, cu excepția canalului Protv care poate fi recepționat în continuare pe platformele IPTV și CATV ale Romtelecom. Persoanele care doresc să beneficieze de canalul Protv pot suna la 1930 (gratuit în rețea) pentru a solicita conectarea la serviciul de televiziune prin tehnologiile IPTV sau cablu TV. Romtelecom înlocuiește posturile ProTV S.A. cu unele noi, de cea mai bună calitate: HBO, HBO Comedy, BBC Knowledge, Comedy Central, Shorts, BBC World News, France 24, MTV Hits, Mooz Hits, iar pentru abonații cu receptoare HD: Eurosport 1 HD și Shorts HD. În plus, pentru platforma IPTV se introduc canalele Mooz Dance și Mooz Dance HD. De asemenea, toți abonații Romtelecom se vor putea bucura de canalele Dolce Sport în pachetul Variat.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
© 2013 10 Bani. Politica de securitate Google